luni, 25 aprilie 2016

INCA UN PAS SPRE DICTATURA TEHNOCRATILOR

Scriu aceste randuri cu un sentiment de amaraciune. Sentiment generat de faptul ca previziunile pe care le formulam in cadrul activitatii organizate de comisia SMG la Sibiu, in materialele publicate pe blogul SCMD, precum si in discutiile de la adunarile Filialei 1 Sibiu a SCMD, din pacate, incep sa prinda contur in realitate. Nu ma bucur ca am avut dreptate. As fi vrut sa ma insel! Dar “guvernul meu” se pare ca nu vrea sa ma dezamageasca. Si, cu un tupeu iesit din comun, incalcand orice principiu constitutional si legal, ne anunta despre intentiile sale, cu cinism si dispret. Va rog lecturati pe blogul central al SCMD materialul “Nota. Elaborarea ordonantei de urgenta privind corectii aduse la salarizarea personalului platit din fonduri publice”, indeosebi cap. “Principii de aplicare legislativa” pct. 6,lit. c ! Prin aceasta noua” inginerie”, guvernul de tehnocrati demonstreaza ca in tara noastra se instaureaza domnia executivului, in dauna legislativului. Eliminandu-se astfel: separatia puterilor in stat; principiul democratiei reprezentative care face posibila exercitarea suveranitatii de catre popor prin reprezentanitii sai; domnia legii, tara fiind condusa tot mai mult prin acte administrative care se opun practic legii si anuleaza importante prevederi constitutionale. Asta inseamna de fapt DICTATURA!!! Si, din pacate, urmand “liniile” trasate si puse in aplicare de regimul Basescu/PDL (astazi PNL!!!) incearca sa creeze o noua “ruptura” in societatea noastra. Dupa cum se vede cu usurinta din lecturarea textului notei, se declara intentii deosebit de marinimoase pentru “cei saraci” din randul bugetarilor. Si, pe cale de consecinta, cine se opune, le este dusman! Asta se pare ca urmaresc ei sa se instaureze temeinic in mintile celor saraci. Ca niste haiduci de secol XXI ! Un nou cui batut in sicriul coeziunii nationale! Suntem invitati la solidaritate cu saracii pana la rezolvarea globala a chestiunii salarizarii bugetarilor. Evident, in acest mod suntem invitati, indirect, prin omisiune, la solidaritate cu cei care au jefuit tara asta ca in codru si fata de care bravul nostru DNA, ocupat cu eliminarea adversarilor “dreptei“, tace glorios, indiferent cate sesizari ar primi. Sau, in cel mai bun caz, se face ca ancheteaza: porneste vijelios(cazul Udrea), dupa care cercetarile intra intr-un con de umbra si treneaza ani si ani. Iar in alte cazuri, functie de persoanele care s-au infruptat din “cascaval”, o lasa moale de la bun inceput. Cazul ANRP, avand pe Crinuta Dumitrean si Ioan Oltean ca actori principali, dar se pare ca si cu “beneficiari grei”din partea dreapta a esichierului politic si a camarilei arondata acestora, o demonstreaza cu prisosinta. Si aici, doar din ceea ce s-a aflat, e vorba de multe sute de milioane de euro. Care recuperate, ar fi putut rezolva o buna parte din problemele sistemului de salarizare a bugetarilor. Dar cate din astfel de marsavii facute de mafia pedelista(astazi penelista), nu se cunosc inca? Cate din imensele pagube aduse bugetului tarii au fost recuperate pe cale judiciara? Nimic sau aproape nimic!!! Si apoi, “misia” unui guvern inr-o democratie este sa puna in aplicare legea. Nu sa faca legea! Daca nu este in stare, pleaca! Sau este obligat sa plece, prin mijloacele pe care Constitutia le pune la indemana Parlamentului. Dar Parlamentul Romaniei tace!!! Din nou se vadeste ca, inapoia marionetelor tehnocrate si politice care se perinda in spatiul nostru public, stau minti diabolice care manevreaza extrem de abil lucrurile. Ca acum, de pilda: aflati in pragul alegerilor locale si generale, nu cred ca vreun partid sau formatiune politica sa ia o atitudine contrara acestei actiuni a “guvernului meu”. De teama ca va fi imediat ostracizat de presa aservita, de teama ca se va spune ca este impotriva imbunatatirii situatiei celor saraci ! In realitate, “guvernul meu”, cu complicitatea partidelor politice, pregateste natiunea si tara pentru o noua “criza”(aspirator de bani publici in favoarea bancilor!), pentru noi imprumuturi la FMI, BERD, Banca Internationala etc pentru instrainarea pe nimic a ultimelor capacitati de productie si a ultimelor resuse naturale! Daca se va edicta si pune in aplicare aceasta OUG, cel putin la prima vedere, pentru noi asta inseamna anularea efectelor Legii pensiilor militare de stat, aflata si ea sub imperiul altei ordonante de urgenta, care la randul ei se afla in Parlament in dezbateri. Indiferent ce va decide Parlamentul, incepand cu luna iulie se vrea inghetarea pensiilor militare! Nu are nici o relevanta faptul ca pensiile noastre nu au nimic de a face cu salarizarea personalului bugetar. Asa cum s-a stabilit de la UE , FMI, … de mai stiu eu unde, pensiile militare trebuiesc reduse, si in final desfiintate! Si din nou va fi asmutita impotriva noastra o categorie socioprofesionala, ascunzand inca o data pe adevaratii paraziti care jefuiesc resursele Bugetului de Stat. Pasul doi, usor previzibil, cred ca va fi urmatorul: la venirea “dezghetului” sau, mai degraba printr-un “dezghet” provocat legislativ in cazul nostru, se vor pune in plata cuantumurile rezultate din recalculare. Care, avand in vedere ca, OUG care modifica Legea pensiilor militare se afla inca in dezbatere parlamentara, nu stim daca vor fi mai mari sau mai mici decat cuantumurile aflate in plata. Daca vor fi mai mari(ceea ce nu prea cred), le vor ajusta ei cumva, printr-o noua ordonanta de urgenta! Vom asista inerti la aceasta noua samavolnicie?

Vicepresedinte coordonator Zona Centru,
Presedintele Filialei 1 Sibiu a SCMD,
Col.(r) Tudosie Stefan